Am decis ca vrem să mergem in Quillabamba imediat după Vipassana, când Katya ne-a spus de prietena ei din junglă ce are o casă unde ne poate gazdui. Mai târziu s-a dovedit ca prietena ei e de fapt într-o altă junglă, undeva la nord de Lima, astfel încât nu ştiam dacă şi când vom ajunge acolo. Asa ca planurile noastre de junglă au devenit destul de nedefinite, ca de obicei… Până intr-o zi, când ceva s-a întâmplat.

Cum am decis să mergem în cele din urmă in jungla


Era ziua în care ne intorceam de la Laguna Can Can; mamacha ne dusese până in Calca, dar de acolo trebuia să ne intoarcem in Urubamba. Pentru ca era duminică, autobuzele şi taxiurile colective erau destul de rare, asa ca nu aveam nici o idee cât de mult ar fi trebuit să aşteptăm pe marginea drumului. Era după prânz şi eram obositi, ultimul lucru pe care vroiam să-l facem era să ne prăjim sub soarele arzator aşteptand autobuzul.

După câteva minute de asteptat am decis sa încercam autostopul. Primele masini au trecut pe langa noi fără nici cea mai mică intenţie de a opri. Eram din ce in ce mai dezamagite, cand in sfarsit cuiva i s-a facut mila de noi: Carlos şi Willy, doi tipi ce erau de loc din… supririze surprize … Quillabamba! Locuiau în Cusco, Lima şi uneori Quillabamba, şi ne-au tot povestit despre cum Quillabamba e cel mai grozav oraş din lume, că Dumnezeu însuşi locuieşte acolo şi că pana şi ţânţarii cand te musca, o fac cu dragoste. Ca e întotdeauna cald şi sunt fructe delicioase, cafea şi miere peste tot. Ce mai vrei ca sa fii convins? Am fost surprinsi de “coincidenta” intalnirii cu ei în plin proces de definitivare a planurile noastre de jungla, asa ca am schimbat date de contact şi le-am spus ca ii vom contacta când ne hotăram să mergem in Quillabamba, posibil pe săptămâna ce urma.

Ajungand acolo o săptămână mai târziu


O săptămână mai târziu eram în autobuz în drum spre junglă. Trebuia sa dureze 5 ore, dar desigur ca am ajuns 2 ore mai târziu decât era programat. Din fericire Carlos s-a întâmplat să fie în Quillabamba pentru câteva zile chiar atunci, asa ca ne-a devenit gazdă şi ghid pentru săptămâna cat am stat acolo. Ne-am simtit cu el ca si cum am fi fost prieteni de-o viata! Ne-a facut cunostinta cu prietenii lui şi ne-a prezentat oraşul său natal şi unele oraşe din imprejurimi; ne-a dus la pizza, milkshakuri de capsuni şi nenumărate locuri cu bere bună. El a fost de asemenea cel care ne-a facut cunosinta cu ceviche (un fel de mâncare tradiţional peruviana ce consta in peste crud “gatit” in lamaie, un deliciu!) pentru prima data, si am avut o experienţă culinară incredibilă. Cu adevarat o gazdă grozava!


Într-o zi el şi prietenul lui Hugo ne-au dus la piscina locala, un spaţiu pretentios cu locuri de mâncat, băut şi scăldat, loc în care aparent oamenii din Quillabamba merg sa se relaxeze la sfarsit de saptamana. A fost destul de impresionant sa găsim asa un loc acolo, in oraselul din jungla, şi am fost chiar mai surprinsi să găsim o mica grădină zoologică cu animale din jungla. Eu nu sunt deloc o persoană pro grădini zoologice, dar nu părea a fi locul si momentul cel mai potrivit pentru un protest, aşa că am participat la mica vizita. A fost intr-adevar destul de interesant, cu animale pe care nu le mai văzusem niciodata. Favoritul nostru a fost un animal ce arata exact ca un porcusor de Guineea, dar de vreo 20 de ori mai mare. Nu ne-am putut satura sa-i observam mâncand, cu mânutele lor mici şi dinţii mari, iar Boca si-a exprimat dorinţa de a lua unul acasă pe post de animal de companie. Această rozătoare gigantica parea fara indoiala modalitatea perfecta de a-ti infricosa oaspetii!



Cum ne-a parut Quillabamba
Am simtit ca orasul acesta nu era in Peru, ci intr-o ţară complet diferită. Era mult mai modern si pretentios decat Valea Sacra, partea din Peru cu care noi deveniseram familiari, si nimeni acolo nu purta hainele tradiţionale peruane. Carlos ne-a spus ca oraşul a devenit destul de bogat datorita resurselor de gaze, asa ca autoritatil locale au destui bani pentru a construi bazine de înnot şi clădiri moderne. Ne-a spus ca oamenii pot fi săraci în Quillabamba doar daca nu vor să muncească, pentru că oricine poate găsi cu uşurinţă un loc de muncă acolo. Ne paruse ca multe lucruri erau mai scumpe decât în alte părţi ale ţării, şi acum intelegeam si de ce.

Am observat de asemenea ca locuitorii oasului erau mai deschisi la culoare decât peruanii din alte părţi, şi am ascultat cu fascinaţie povesti despre istoria orasului. Se pare că a fost fondat în 1857, când un grup de spanioli din Lima a decis să fuga în junglă spre Bolivia şi au dat peste o comunitate ce locuia într-o vale in drum spre tara vecina. S-au stabilit acolo şi de aceea azi majoritatea locuitorilor sunt descendenti directi ai spaniolilor. 

Orasul e construit într-o vale şi e înconjurat din toate directiile de munti inalti si superbi. Mi-a plăcut la nebunie că de oriunde eram in oras nu trebuia decat să ridic ochii şi eram întâmpinata de vârfuri glorioase… Am decis ca m-as putea usor obisnui cu o astfel de priveliste  .

Prima dimineata in Quillabamba ne-am trezit devreme şi am infăptuim ceea ce mereu facem în orice oraş nou în Peru – am explorat piaţa locală. Am fost încântate să realizam că, la fel ca în alte locuri, am putut sa savuram la micul dejun delicioasa noastra salata de fructe cu iaurt si miere pentru USD1. Şi de asemenea că acolo am gasit cei mai prietenosi oameni din oraş. Un mod incantator de a ne începe ziua! 

Surpriza de duminica


Duminică dimineaţa am iesit la o cafenea in centru pentru obisnuita salata de fructe şi sa petrecem putin timp scriind. Era oarecare mişcare ciudata prin zona, copii în uniforme şcolare  plimbandu-se cu steaguri mai mari decat ei şi alti oameni carand instrumente muzicale … Am aflat ca in scurt timp urma sa inceapa o ceremonie de ridicare a steagului. Ne-am asezat cu micul nostru dejun şi ceremonia a început într-adevăr, cu fanfara şi parade şi toata nebunia. Zgomotul era asurzitor, dar am aşteptat cu răbdare gândindu-ne “Cat timp poate sa dureze, oricum?”. Na, ca nu ne-am fi asteptat niciodata la raspunsul primit: 3 ore. Avea sa dureze 3 ore, şi in plus avea loc în fiecare duminică! In fiecare duminică cetatenii, şi în special elevii, trebuiau sa-si puna deoparte programul personal şi să vină in centrul oraşului îmbrăcaţi în haine incomode pentru a realiza ceremonia de ridicare a steagului. Când am pus evidenta întrebare “Aaaaa …DE CE?” , răspunsul primit a fost:”Asa e tradiţia”. Ei bine, ce poti să mai zici la asa un răspuns? Incredibil ce lucruri nebunesti pot oamenii sa faca neavand nici cea mai vaga idee de ce le fac. Pentru că, în cele din urmă “asta e tradiţia” sau “asta spune religia” sunt scuze la fel de bune ca oricare altele, şi sunt mult prea puţin contestate sau puse la indoiala. Cel putin pentru moment.

Mica excursie la Echarate

Într-o zi am mers la Echarate, un oraşel în junglă aproape de Quillabamba. Pe drum ne-am oprit la o cascadă nu foarte celebra (încă), dar cu adevărat uimitoare. E practic în “curtea din spate” a unei cetatene şi doamna taxeaza 2 Soles pentru cei ce vor să se scalde în ea. Se zice ca iti curăţa intreaga fiinta, si adevarul e ca ne-am simtit renascuti după jumătatea de oră petrecuta scăldandu-ne în ea. Soarele stralucea puternic şi chiar dacă apa a fost putin rece la început, o dată ce ne-am obişnuit cu ea nu am mai vrut să iesim…

După ce ne-am săturat de apă am prânzit acolo cu un Arroz a la cubana gătit de către aceeaşi doamnă şi am băut o ciocolată caldă făcută cu cacao colectata de soţul ei din jungla. A fost cu adevarat muy rico (foarte buna) si energizati cum am fost ne-am simţit pregatiti sa continuam drumul spre Echarate. A fost o placere sa ne aflam pe acel drum cu o vegetaţie atat de densa, si nu ne-am putut satura de admirat copacii de banane, portocale, mango, cacao şi … şi toti ceilalti arbori şi tufisuri. La un moment dat Carlos a oprit brusc maşina şi am coborat cu totii. S-a dus inspre un copac şi a cules un fruct necunoscut noua. “Asta e cacao”, a spus el. Ei bine, nu arăta deloc precum praful de vanzare in magazin. Era un fruct galben mai mare decât mâna noastră, şi ne întrebam cum se transforma minunea respectiva în pulbere maro.

Carlos a rupt fructul în doua şi ne-a arătat seminţele, spunându-ne că de acolo vine praful maro pe care noi il cunoastem. Apoi a luat o muscatura din fruct, din partea cu semintele, a mestecat putin pe ea si apoi a scuipat afara cateva seminţe. “Asta fac unii oameni”, ne-a spus, “mananca pulpa asa cand culeg fructul de cacao, apoi iau seminţele, le usucă şi le piseaza pentru a le transforma in pulbere”. Ne-a pasat si noua fructul sa gustam. Ne-a lăsat gura atat de uscată ca am fi putut bea un râu intreg. “Carlos, şi oamenii chiar mănâncă pulpa asta asa?”.”Pai… eu il mananc”, a raspuns el razand. Da, aşa cum ne gandisem  . Am cules de asemenea câteva portocale din copac şi ne-a placut grozav sentimentul nu numai de a vedea toate aceste fructe tropicale în mediul lor natural, dar mai ales de a putea sa le culegem direct din copaci. Cu totul grozav!

Scăldatul în apele termale din Santa Teresa


Alt loc in care ne-a dus Carlos a fost Santa Teresa, locul cu cele mai bune ape termale din zona. E si locul pe unde mulţi turisti trec in drum spre Machu Picchu, fiind la doar 3-4 ore de mers pe jos. Pentru că era atât de cald in timpul zilei am decis sa ajungem acolo in jur de 5 dupa masa, pe cand soarele se pregătea sa se aseze. Drumul cu masina din Quillabamba a durat 2 ore, si a fost cu totul diferit de orice alte drumuri vazute înainte. O mare parte din el fusese sculptat in munte, asa ca eram pe o bandă îngustă neasfaltata ce avea muntele abrupt pe partea dreapta şi … nimic pe partea stânga. Dacă te uitai în jos nu vedeai nimic, doar prăvăliş. A fost un pic ciudat sa ne aflam pe drumul acela după lăsarea întunericului, dar am avut incredere in abilitatile de conducere ale lui Carlos. Am ajuns la termale după ora 7 şi le-am iubit iubit iubit din primul moment! Erau in aer liber (spre deosebire de cele din Machachancha care erau acoperite), şi erau trei bazine cu temperaturi diferite dar toate calde. Ni s-a spus ca locul fusese mult mai frumos în trecut, dar ca râul crescuse în anul precedent şi “spălatse” piscinele. Trebuisera sa reconstruiasca şi acum erau doar o mică parte din ce fusesera.

Pentru noi au fost insa suficiente, şi ne-am bucurat enorm de apa caldă sub cerul superb plin de stele. La un moment dat luminile din jurul piscinelor s-au stins şi am ramas într-un întuneric deplin… până ne-am întors si am dat cu ochii de o armata de licurici salutandu-ne de pe muntele din spate. Magic!


Asa a decurs experienţa noastră din junglă, o săptămână cu totul neaşteptata si una pe care suntem foarte recunoscătoare că am avut privilegiul de a o experimenta.

Amin!

httpv://youtu.be/Iv667tHAazs